sâmbătă, 9 mai 2009

De ce?

Cele mai frecvente întrebări sunt "cine?", "ce?", "cum?", "când?" şi "unde?". De ce le folosim aşa mult? Tocmai mi-am dat seama că am uitat întrebarea cel mai des folosită, "De ce?". Această întrebare cred că ne bântuie de când ne naştem până când murim. Noi, oamenii, trebuie să dăm sau să primim mereu explicaţii. Eu nu înţeleg de ce trebuie să îi stresăm pe alţii cu marea noastră curiozitate, când putem pur şi simplu să ne informăm singuri, mai ales că trăim în secolul 21 şi avem acces nelimitat la informaţii. Singurul dezavantaj ar putea fi faptul că pe internet multe dintre informaţii sunt greşite, iar ceea ce ar trebui să facem este să ne documentăm şi din alte părţi, să diversificăm sursele de informaţii, să disecăm şi să filtrăm o informaţie primită. De aceea există bibliotecile cu mii de cărţi din toate domeniile. Trebuie să citim şi să ne facem timp pentru asta. Eul nostru nu înseamnă nimic dacă el este sărac şi gol. Cititul ne oferă deschiderea a unor noi orizonturi din multe puncte de vedere, şi ştiinţific, şi emoţional şi din punct de vedere al percepţiei asupra anumitor lucruri. Cititul ne face să trecem prin mai multe experienţe pe care în mod normal nu am reuşi să le facem într-o singură viaţă şi de aceea afirm că o bibliotecă universală este ca un lac fără fund plin de vieţi pe care le asimilăm şi care formează o aşa zisă experienţă de viaţă. Este adevărat că experienţa de viaţă se referă la trăirile noastre din afara paginilor, dar cele din pagini sunt experienţe de viaţă a unor altor personaje, iar noi asimilându-le şi filtrându-le obţinem o experienţă mult mai completă faţă de cea pe care am putea să o avem fără citit. Sfatul meu după cum cred că v-aţi dat seama deja este să citiţi tot ce vă pică în mână pentru că nu strică. Şi acum eu nu zic să nu întrebaţi de ce, eu zic doar să fiţi mai moderaţi cu întrebările şi să aveţi mai multe răspunsuri.
That's all for today. Thank you for reading.

Niciun comentariu: